Ierbarul naturalistului Adalbert Cserni apare sub forma unor mape de format in foliu, legate sus şi jos cu câte două panglici din material textil. Altfel spus, plantele presate sunt puse între coperţi de carton îmbrăcate în hârtie albastru-închis. Din cele 38 de mape, denumite de naturalist „Herbarium“, se păstrează la Muzeul Unirii, doar 34.
În total, ierbarul propriu-zis ordonat şi numeroat de mâna lui Cserni are 1.119 planşe. Ierbarul ne demonsrează că plantele, aceste produse aparent perisabile, pot să străbată timpul şi să-şi depăşească propriul ciclu de viaţă şi să devină surse istorice de informare asupra trecutului.
După recoltare plantele au fost presate şi lipite cu benzi de hârtie peste un suport tot din hârtie. Altele sunt aşezate doar între cămăşi de hârtie manuală. Pentru fiecare plantă în parte apare denumirea, data, locul recoltării şi semnătura „Dr. Cserni“.
Momentele forte ale căutărilor botanice ale naturalistului pot fi încadrate între 1865-1890, dată după care. cel mai probabil, au fost puse la punct şi mapele ierbarului. Plantele au fost culese de Cserni de pe Dealul Mamut, Valea Popi, Fântâna Hoţilor, locuri aproape de Alba Iulia. Altele au fost recolate de lângă Piatra Cetii, castelul Martinuzi din Vinţu de Jos, Detunata golaşă, Cetatea Tăuţiului, malurile râului Ampoi, zone apropiate municipiului Alba Iulia.
Colaboratorii naturalistului: savanţi de renume european
Naturalistul a avut colaboratori la Sibiu, Bucureşti, dar şi savanţi de renume din Ungaria, Germania, Elveţia, or învăţători aparent izolaţi printre piscurile continentului european. Astfel, regăsim plante specifice florei ungare: Rogoz vulpesc, Salcâm galben, Busuioc de mirişte, Faţa-mâţei, Busuioc de câmp, Lemn cîinesc, Buruiană de bubă rea, Bărbuşoară, Sângele voinicului, Jleşul sălbatic, Ciocul berzei, Drăgaică, Plămânărica, Li
