Pe 16 aprilie, peste 300 de femei afgane, multe dintre ele studente, au marsaluit la Kabul in semn de protest impotriva unei noi legi adoptate de Parlament, prin care s-ar impune femeilor o serie de restrictii in stil taliban. Legea ar permite violul conjugal, ar limita libertatea de miscare a femeilor – de exemplu pentru studiu sau lucru – fara permisiunea barbatilor. Ba chiar ar deveni ilegal ca o femeie sa refuze sa se imbrace cum si-ar dori sotul ei.
Femeile, confruntate cu un puhoi de barbati furiosi care tipau la ele, "gratulandu-le" cu epitetul "tarfe" si alte asemenea, au marsaluit pe o distanta de peste trei kilometri sub o ploaie de injuraturi si au inaintat legiuitorilor o petitie impotriva respectivei legi, adoptata de ambele camere ale Parlamentului si ratificata de presedintele Hamid Karzai. Reglementarile ei nu afecteaza doar minoritatea siita, ci ameninta sa aiba efecte si asupra altor texte de lege care ar putea restrictiona drepturile femeilor nonsiite.
Cand media occidentale au incercat sa ia declaratii femeilor, au auzit frecvent un refren feminist de tip occidental: "Aceste legi ar transforma femeile intr-un fel de proprietate". In vest, contrapunctul notiunii de femeie ca proprietate a fost o revendicare superindividualista a autonomiei personale – decizii bazate primordial pe propriile dorinte ale femeii ca individ, nu ca sotie, mama, membra a comunitatii sau a unei parohii.
Dar, desi unele idei feministe occidentale ar putea fi utile femeilor din Afganistan si din alte tari ale lumii in curs de dezvoltare, atunci cand opun rezistenta unei anumite forme de opresiune masculina, nu ar trebui totusi – asa cum deseori s-a intamplat – sa pornim de la ideea ca misiunea pe care o avem e sa practicam un prozelitism al feminismului "nostru". Din contra, feminismul exprimat de femei precum acele eroine din Afganistan ar trebui s
