Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bani a câştigat Herta Müller în primul an cu Nobel

Publicat in Capital, duminică 24 octombrie 2010 ·

Pe lângă premiul efectiv (de un milion de euro), vânzările de cărţi şi conferinţele i-au mai adus scriitoarei, în numai un an, circa 2,5 milioane de euro. Iar specialiştii cred că „efectul Nobel“ va continua.

În august 2009, Herta Müller a lansat în Germania romanul «Atemschaukel» («Leagănul respiraţiei»). În primele săptămâni, cartea a înregistrat vânzări bune, de 40.000 de exemplare. La începutul lui octombrie 2009, scriitoarea născută în România a câştigat Nobelul. Imediat după acest moment, pe care prea puţini l-au prevăzut, cererea a explodat şi «Leagănul respiraţiei» a ajuns pe locul al doilea în clasamentul vânzărilor de beletristică din Germania, determinând editura Carl Hanser Verlag să mai tipărească, în numai câteva zile, 120.000 de exemplare. Titlul a rămas în Top 50 timp de nu mai puţin de 36 de săptămâni, din care nouă săptămâni pe locul al doilea şi trei săptămâni pe poziţia a treia.

„Premiul Nobel nu e un paşaport spre celebritate eternă, însă este un excelent mod de promoţie“, crede Grigore Arsene, proprietarul editurii Curtea Veche şi preşedintele Asociaiei Editorilor din România. „Mai departe, însă, totul depinde de calitatea operei şi de calitatea umană a scriitorului respectiv“, crede el.

Ce şi cum s-a vândut

În cazul Hertei Müller, distincţia obţinută de la Academia suedeză a funcţionat, într-adevăr, din plin. La sfârşitul lui februarie 2010, «Leagănul respiraţiei» se vânduse în Germania în peste jumătate de milion de exemplare şi fusese tradus în 48 de limbi. Potrivit surselor din piaţă, se poate estima că, de la câştigarea Premiului Nobel şi până în prezent, volumul a ajuns la peste 600.000 de cumpărători în Germania, în timp ce celelalte cărţi ale Hertei Müller au realizat, şi ele, vânzări de circa 200-250.000 de exemplare în ultimul an. „Având în vedere preţul de copertă de circa 20 de euro, din care, cel mai prob

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 17 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 5 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum o ora
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 41 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°