Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat marţi că numele fostului prim-ministru Adrian Năstase, aflat în închisoare, este strâns legat de acest partid.
Întrebat dacă eventuala revenire a lui Năstase în PSD nu ar însemna pentru partid "să îmbrăţişeze o anaconda", Ponta a răspuns, la România TV, că nu poate să vorbească despre Partidul Social Democrat fără Adrian Năstase.
"PSD-ul, Partidul Social Democrat, pe care eu acum temporar îl conduc, după mine va veni un alt lider etc, a existat şi există ca principal partid al României, în ultimii 20 de ani, în primul rând datorită lui Ion Iliescu, şi ştiţi foarte bine, fără să fiu întotdeauna de acord cu domnul Iliescu, am considerat că nu poţi vorbi de PSD fără Ion Iliescu, care, de altfel, cred că are un bagaj de oameni care îl urăsc, la fel ca şi pe Adrian Năstase. La fel, nu pot să vorbesc despre PSD fără Adrian Năstase", a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres.
În context, actualul premier a precizat că la următorul congres al PSD, care va avea loc în aprilie, nu se vor face alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii, ocupată în trecut de Năstase.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca Adrian Năstase să devină preşedinte executiv al PSD, Victor Ponta a afirmat că discuţiile pe această temă sunt inadecvate până nu "îl vedem acasă".
Judecătoria Sectorului 4 a admis, marţi, cererea fostului premier PSD Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia nu este definitivă. Năstase nu va fi eliberat imediat din penitenciar, deoarece decizia nu este definitivă, iar Parchetul a atacat imediat decizia de astăzi.
Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strâ