Corpul de control al Ministerului Educatiei analizeaza, in urma unei sesizari, modul in care a fost realizata o carte de istorie a secuilor dupa care se preda in scoli din Harghita, urmand ca aceasta sa fie retrasa daca se dovedeste ca este manual, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat in MECTS Stelian Fedorca.
"A fost o sesizare a unui cetatean din Harghita care relata in legatura cu acest manual. Noi analizam gradul de implicare a profesorilor sau a angajatilor inspectoratului. Am trimis si Corpul de control, pentru a vedea daca au fost respectate procedurile privind aprobarea unui manual optional. Apoi trebuie aflat cine a suportat costurile acelui manual si a cui initiativa a fost", a mai spus secretarul de stat din Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).
Potrivit ministrului, exista nereguli in sensul de traducere a titlului cartii. "Daca traducerea din maghiara a titlului arata ca respectiva carte este data drept manual, atunci va trebui retrasa. Pentru ca manualele nu pot sa functioneze in cadrul sistemului de stat si privat decat daca sunt avizate de Ministerul Educatiei. Daca, in schimb, este un optional, ministerul va urmari daca au fost respectati pasii pentru realizarea acestuia", a adaugat secretarul de stat.
Fedorca a mai spus ca, din informatiile detinute de minister in prezent, la realizarea cartii nu au fost respectati toti pasii necesari. "Au trecut peste niste etape. Vom vedea, in final, recomandarile Corpului de control", a mai spus Fedorca.
Seful ISJ Harghita sustine ca optionalul despre Istoria Secuimii nu este un manual, ci o carte
Seful Inspectoratului Scolar Judetean Harghita, Bartolf Hedvig, a declarat miercuri pentru Agerpres, ca optionalul despre Istoria Secuimii, utilizat in unele scoli din judet, nu este un manual, ci o carte, care nu se foloseste