Scriu, din nou, pentru sertar. Adică lucruri care nu merg. Pe vremuri nu mergeau pentru cenzură, acum pentru mine însumi nu merg. Le las totuşi în casă. Poate posteritatea va spune, ca românul: merge şi aşa. (Când recitesc: vorbe! Eu "însumi" spun merge şi aşa!)

Noaptea trecută, T: "-Au telefonat să te duci după bani. -Ce bani? -Pentru conferinţă. -Care conferinţă ? -Ştiu eu ? -Şi-au spus măcar despre ce am vorbit ? -Parcă despre prietenie. -Despre prietenie? Fugi de aici! -Păcat. Ai fi luat bani buni." După un timp: "-Miţule, mi-am adus aminte unde am ţinut conferinţa. -Unde? -În alt vis." (Şi când mă gândesc că oricine ar citi rândurile astea va zice: tras de păr!)

Omului îi vine greu să fie recunoscător fiindcă ceva îi spune că ar fi să-i acorde celuilalt o autoritate asupra sa. Şi totuşi, omul e fascinat de autoritate. Îi place să fie sclav. Însă, cum e şi logic, servitutea nu-l face să fie recunoscător, ci servil.

Se vorbeşte cu fatalism despre răul românesc, deşi e realist să crezi că românul poate fi "îmbunătăţit". Nu natura românului e de vină, ci faptul că el este, în mare măsură, natural, în sensul că nu e civilizat. Natura e informă. Forma i-o dă civilizaţia. A-ţi propune să măreşti gradul de civilizaţie nu e utopic. E greu. E greu să civilizezi fiindcă e nevoie ca civilizaţia să devină natură. A doua natură. Să suferi în absenţa ei. Ea devitalizează? Poate. Totuşi, nu dintre noi, naturalii, ci dintre civilizaţi se aleg aceia care se duc în Africa să-i ia în braţe pe copiii rahitici, bolnavi de Sida, născuţi istoviţi. Lecţie de dirigenţie? Fie şi aşa. (Când recitesc. Fapt este că e foarte greu să ne civilizezi. Chiar ieri, un prieten care voia să-mi ofere o experienţă inedită, scoţându-mă cu totul din mediul obişnuit, m-a dus la o "pomana porcului". Loc sordid, ambianţă deloc diferită de ce poţi să vezi în Obor. Taraf care cânta "Noi sunt