Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să batem cîmpii!

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 decembrie 2005 ·

Necazul, cînd "deţii" o rubrică, este că, o dată, de două sau de patru ori pe lună, după cum devine cazul, eşti obligat să fii deştept. Nu precum Coana Efimiţa ("Leonido, deşteaptă sînt eu acuma?"), ci precum... mă rog, nu spui cine, persoană însemnată (şi becher, de!). Ai-n-ai idei, ai-n-ai despre ce scrie, trebuie să "produci". Cînd e o rubrică de cronică, mai merge: scrii despre alţii şi pînă la urmă tot iese ceva - cum ar veni, eşti inteligent pe spinarea lor; cînd însă e o rubrică "de autor"... şi autorul e în pană de inspiraţie ori, pur şi simplu, în pană de subiecte... Ca mine, acum... După matură chibzuinţă şi inspirîndu-mă (declarat!) dintr-o carte care, chiar dacă nu-mi stă la căpătîi, îmi stă foarte tare la suflet - Joia dulce a lui Steinbeck, pe care o recitesc ori de cîte ori mi se îneacă o parte din corăbii, ceea ce, în ultimii douăzeci de ani, s-a întîmplat de vreo 30-40 de ori -, am găsit soluţia: Să batem cîmpii! La el se intitulează aşa nişte capitole introduse, cum ni se spune în prolog, pentru a-i permite autorului să se abată de la poveste şi să divagheze fără a-şi plictisi cititorii care, dacă n-au chef de divagaţiile lui, pot sări peste acele capitole (dacă vă cade cartea în mînă, să nu le săriţi - sînt delicioase). Vă propun şi eu, prin urmare, să ne abatem un pic de la consideraţiile sobre şi pertinente pe tema vieţii, a scenei, a vieţii scenei şi a scenei vieţii şi, rămînînd în grădina teatrului, să o luăm razna după cum ni (adică, mi) se năzare. * Am observat că marea majoritate a practicienilor scenei care nu sînt căsătoriţi "în breaslă" sau cu persoane din zona artei, în general (scriitori, muzicieni, pictori) - aceasta fiind, de fapt, regula -, au ca parteneri de viaţă medici. Doctori sau doctoriţe. De felurite specialităţi. Mă întreb care poate fi explicaţia. Sînt actorii şi regizorii fiinţe mai fragile decît restul lumii? Au mai puţin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 49 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°