"Multumesc scriitorilor pentru ceea ce sunt si ce fac in spatiul culturii romane", a afirmat presedintele Traian Basescu, prezent la centenarul Uniunii Scriitorilor din Romania.
Seful statului a adus un omagiu "marilor personalitati ale literaturii romanesti".
Basescu a vorbit despre despre faptul ca "scriitorii sunt cei care au fondat Academia Romana" si a remarcat ca "in timpul dictaturii, unii scriitori si-au pastrat demnitatea".
"Avem datoria de a sustine si promova literatura romana", a precizat Basescu, aduagand ca "scriitorul este vocea societatii pe care o reprezinta".
Joi se implinesc 100 de ani de la infiintarea Uniunii Scriitorilor. La manifestarile organizate in sediul de pe Calea Victoriei al uniunii participa si premierul Calin Popescu Tariceanu, anunta Hotnews.