Cornel Dinu recunoaşte că lotul Stelei este mult mai valoros decît cel al lui Dinamo şi le transmite "cîinilor" că se pot impune doar prin dăruire dusă la extrem.
- Domnule Dinu, cum vedeţi derby-ul în condiţiile în care Steaua e deja campioană, iar Dinamo trage pentru un loc în Europa?
- Ceea ce au făcut aceşti băieţi la Dinamo în această primăvară este admirabil, au obţinut maximum din ce se putea cu un lot valoric mediu cu indulgenţă. Momentan, o participare în cupele europene e foarte greu de atins pentru că echipa nu numai că nu s-a întărit în iarnă, ci a şi pierdut trei jucători importanţi: Pulhac, Ţucudean şi Galcev! Plus aceste probleme cu accidentările, Munteanu, Matei şi Boubacar, care aduc o situaţie mult mai grea. Bilanţul acestei echipe tehnice este 7 victorii, două remize şi tot atîtea înfrîngeri, cu menţiunea că greşelile de arbitraj ne-au privat de alte patru puncte, cu U Cluj şi Ceahlăul. Cătălin Popa şi Radu Petrescu au făcut numai gafe şi nu au fost întîmplătoare, ci premeditate în defavoarea unor echipe, aceştia avînd pe cineva în spate!
- Este cea mai mare diferenţă de valoare între cele două echipe din istorie?
- Această formaţie a lui Dinamo este medie din punct de vedere valoric, ca loturi vorbind este cel mai mare dezechilibru care a existat. Individual sîntem inferiori, dar prin abilitate, realism tactic, concentrare şi dăruire deosebită se poate obţine victoria. Printr-un joc colectiv şi datorită manevrelor tactice ale băncii tehnice au fost puse în valoare calităţile jucătorilor şi ascunse defectele. Ăsta este meritul antrenorilor.
- Vă e teamă de un scor ruşinos?
- Nu iau în calcul aşa ceva. Steaua este o echipă completă, care-şi merită titlul, dar cu multă ambiţie, schimbarea direcţiei de joc şi dezvoltarea acţiunilor în zona centrală se poate, pentru că Szukala şi Chiricheş sînt deficitari la jocul