Centrul Cultural Francez organizează o serie de tabere şcolare educative, în această vară, în cadrul programului „Vacanţe active”. Elevii pasionaţi de arta cinematografică, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, pot participa în cadrul taberei „Cinema Junior”, în perioada 22 – 26 iunie.
Aceştia vor învăţa să folosească o cameră de filmat, să compună o imagine, să scrie un scurt scenariu sau să monteze un film.
Programul se desfăşoară de luni până vineri, între ora 9.00 şi ora 13.00, iar costul programului este de 165 de lei.
Elevii clujeni îşi pot aprofunda cunoştiinţele de limba franceză în cadrul altor două tabere, „Franceza în vacanţă” (29 iunie – 3 iulie) şi „În drum spre şcoală, în franceză” (7 – 11 septembrie).
Costul pentru unul dintre aceste programe este de 125 de lei.
Centrul Cultural Francez mai organizează un sejur în cadrul unui cătun izolat din inima munţilor Apuseni, în apropierea peşterii Scărişoara.
Copiii de peste opt ani pot opta pentru o asemenea excursie pentru intervalul 6 – 9 iulie sau 1 – 4 septembrie.