Problema cu băncile „prea mari pentru a se prăbuşi“, cum sunt numiţi giganţii financiari al căror eşec ar însemna un nou dezastru pentru economia globală, nu este neapărat mărimea, ci posibilitatea lor de a eşua. Asemenea unui tren necontrolat care intră pe străzile unui oraş, o bancă-gigant care se prăbuşeşte poate distruge totul în jurul ei.
Din această cauză, artizanii reformei financiare Dodd-Frank au încercat să facă în aşa fel încât dacă o bancă ajunge într-o asemenea situaţie să poată fi scoasă din joc uşor fără a panica pe toată lumea şi fără a îngrijora populaţia cu privire la o răscumpărare costisitoare.
Următoarea dată când o bancă intră într-o belea de genul Lehman, responsabilitatea pentru derularea cu uşurinţă a evenimentelor se află în mâinile unei agenţii guvernamentale americane: Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC).
Probabil este nerealist să ne aşteptăm ca un asemenea plan să funcţioneze, dar agenţia încearcă vitejeşte să convingă piaţa că este pregătită pentru o astfel de misiune.
În cadrul unui discurs recent ţinut la Chicago de preşedintele FDIC Martin Gruenberg, acesta a dezvăluit planurile ce trebuie urmate pentru a demola un gigant cu probleme.
În esenţă, compania-mamă a holdingului, umbrela de care atârnă „sute, dacă nu mii“ de companii subsidiare, vor deveni un district al FDIC. Între timp, aceste subsidiare, împrăştiate în toată lumea, îşi vor continua afacerile: executând ipoteci, colectând taxe enorme pe conturi, pariind pe futures, etc.
Deţinătorii acţiunilor băncii ar fi prea ameţiţi pentru a ajuta la acoperirea datoriilor instituţiei, motiv pentru care vor trebui să îşi asume nişte pierderi. Asta se întâmplă cu băncile mai mici când se prăbuşesc. Este o soartă de care investitorii în băncile „prea mari pentru a se prăbuşi“ nu au fost nevoiţi să se îngrijoreze prea mult. Ei sunt siguri că
