Mesajul a fost trimis. Multumesc!

THE INDEPENDENT: "Ruby" i-a spus unui prieten că a început să se "vadă" cu Berlusconi de la 16 ani. Aceasta i-ar fi cerut fostului premier CINCI MILIOANE DE EURO pentru a păstra tăcerea

Publicat in Gandul, marți 24 aprilie 2012 ·

Adolescenta suspectată că a întreţinut relaţii sexuale cu Silvio Berlusconi i-a spus unui prieten că a început să se "vadă" cu el imediat ce a împlinit 16 ani şi că i-a cerut cinci milioane de euro să nu vorbească, potrivit unor interceptări apărute luni, relatează The Independent în ediţia online.

Fostul premier italian este judecat la Milano pentru relaţii sexuale cu Karima "Ruby" El Mahroug şi abuz de putere, însă amândoi neagă că ar fi făcut sex. "Îl ştiu pe Silvio, iar acum apare (informaţia) că sunt iubita lui Silvio. Este nebun după mine. Îl văd de un an. (Informaţia) a apărut în toate ziarele. Mi-a spus să pretind că sunt nebună", i-a spus tânăra marocancă, în prezent în vârstă de 19 ani, unui prieten, în cursul unei conversaţii telefonice.

Această conversaţie va fi utilizată de procurori ca probă în legătură cu acuzaţia de întreţinere de relaţii sexuale ilegale, pe care Berlusconi şi echipa sa erau pregătiţi să le muşamalizeze. Se pare că cel puţin 13 întâlniri de natură sexuală ar fi avut loc, în timpul sau după cunoscutele petreceri "bunga-bunga", în vila sa din Arcore de la periferia Milanului, în 2010.

"M-a sunat ieri şi mi-a spus «îţi voi da câţi bani vrei, te voi plăti, te voi acoperi în aur, dar cel mai important lucru este să ascunzi totul şi să nu spui nimănui nimic", este tânăra marocancă auzită spunând în aceste înregistrări, publicate luni pe site-ul cotidianului La Republica. Într-o altă conversaţie, El Mahroug dezvăluie că i-a cerut miliardarului cinci milioane de euro pentru a păstra tăcerea.

Berlusconi a negat toate acuzaţiile. El a criticat frecvent tribunalele, acuzându-i pe magistraţii implicaţi în investigaţii ca acţionează din ură politică faţă de el. Conform unor extrase bancare, de la începerea procesului "Rubygate" şi până în prezent, magnatul media a plătit în total 127.000 de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 22 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°