Veşnic îndrăgostită de natură, Doina Popa consideră că pădurea şi muntele sunt casa ei. Străbate munţii cu o energie şi o bucurie mai ceva ca un tânăr.

La vârsta la care mulţi bătrâni abia păşesc, Doina Popa se echipează de munte şi străbate traseele cu o energie debordantă. Deşi nelipsită de grijile cotidiene, pensia mică, o hernie de disc cu pareză care o împiedică să care mai mult de patru kilograme, pentru Doina Popa natura este elementul care-i dă energia să meargă mai departe.

„Nu am mers pe munte de când eram copil, dar am crescut la ţară, mai exact la Veneţia. Pentru că părinţii mei erau dascăli cu gură mare, ca şi mine, ne tot mutam. Trăind în mediul sătesc, mi-a plăcut să-mi bag nasul în muncile câmpului. Am muncit jucându-mă şi m-am jucat muncind, nu numai pentru ai mei, ci oriunde era nevoie de mine", îşi aminteşte Doina Popa.

Doina Popa face parte din prima promoţie a Liceului Real din Şercaia. „Vom avea întâlnirea de 45 de ani de la terminarea liceului", spune braşoveanca.

După ce a terminat liceul, Doina Popa a intrat la Electrotehnică în Bucureşti. „Întâlnirea cu bucureştenii a fost şocantă din punctul de vedere al animalului sălbatic de la ţară. Felul abrupt al bucureştenilor m-a făcut să plâng un an întreg. Te înjurau, te împungeau şi apoi treceau pe lângă tine, ca şi când nu s-a întâmplat nimic", mărturiseşte Doina Popa.

Pentru a se simţi mai aproape de casă, Doina obişnuia să înveţe pentru examene la Muzeul Satului. În lungul drum către părinţi, se simţea acasă doar atunci când vedea dealurile şi munţii.

Principiul peşterii

Doina Popa a făcut prima sa excursie pe munte în Făgăraş, la invitaţia câtorva prieteni. Doina nu a refuzat provocarea nici anul acesta, când s-a simţit în Făgăraş exact ca în anul IV de facultate. După terminarea studiilor, Doina Popa a fost repartizată la uzin