Acestea ar urma să circule doar în weekend, după un orar şi cu tarifele ce vor fi stabilite de Primărie împreună cu reprezentanţii bicicliştilor
Anii trecuţi, bicicliştilor li se permitea accesul cu vehiculul în autobuzele de Poiană, dacă achiziţionau bilet şi pentru acesta, însă conducerea regiei a decis să interzică acest lucru, ca urmare a nemulţumirii celorlalţi călători. Acum, accesul cu bicicleta în autobuzele RAT a fost interzis prin regulamentul de transport public din municipiu şi se sancţionează cu o amendă de la 100 la 500 de ei. Viceprimarul Răzvan Popa (foto) a precizat că soluţia optimă în momentul de faţă, pentru a răspunde solicitărilor bicicliştilor de a avea acces cu vehiculul în autobuzele care merg spre Poiană, este crearea unor curse speciale, în care să se urce doar bicicliştii. „Au fost mai multe solicitări ale reprezentanţilor bicicliştilor pentru a putea avea acces în autobuzele RAT pe linia de Poiană. Pentru a monta suporturi sau remorci speciale este nevoie de o reomologare RAR a autobuzelor, numai că ar fi un proces destul de costisitor, ţinând cont că maşinile care merg pe acest traseu sunt rotite în permanenţă. Nu se poate pune mereu acelaşi autobuz pe linia 20, fiindcă vorbim de o uzură mare”, a explicat viceprimarul. Edilii împreună cu conducerea RAT şi reprezentanţii bicicliştilor urmează să stabilească care ar fi orele optime pentru aceste curse speciale, care ar urma să circule doar în weekend, dar şi care ar fi tarifele, pentru ca să existe şi rentabilitate. Acestea ar urma să circule doar în weekend, după un orar şi cu tarifele ce vor fi stabilite de Primărie împreună cu reprezentanţii bicicliştilor
Anii trecuţi, bicicliştilor li se permitea accesul cu vehiculul în autobuzele de Poiană, dacă achiziţionau bilet şi pentru acesta, însă conducerea regiei a decis să interzică acest lucru, ca urmare a nemulţumi