Odată cu anunţul morţii sale, Nelson Mandela a devenit un simbol al luptei pentru libertate şi un model de lider cu aspiraţii democrate. Însă în timpul vieţii, situaţia este mai complexă de atât: „părintele naţiunii” sud-africane a fost un politician cu o carieră marcată atât de reuşite, cât şi de eşecuri, care a colaborat cu tiranii ţărilor vecine în timp ce punea bazele democraţiei sud-africane. Eliberarea lui Nelson Mandela, după 27 de ani de privare de libertate, a transformat Africa de Sud şi a fost o sursă de inspiraţie pentru ţările vecine îndeajuns de puternică încât să inspire revoluţii democratice pe întreg continentul. Începând cu 1990, mai mult de 30 de ţări africane au abolit dictatura şi au adoptat alegerile libere pluripartide. Însă Mandela a fost în acelaşi timp o sursă de inspiraţie, dar şi un politician pragmatic, cu o carieră controversată. Primul preşedinte ales al sud-africanilor „nu a fost un sfânt. I-am dezonora amintirea, dacă l-am caracteriza drept un sfânt”, a scris vineri Pierre de Vos, profesor în drept, pentru site-ul sud-african de ştiri The Daily Maverick. „Precum toate fiinţele umane cu adevărat excepţionale, (Mandela) a fost o persoană în carne şi oase, cu propriile lui defecte, propriile necunoscute şi slăbiciuni”, a continuat editorialistul. Cine are de câştigat de pe urma transformărilor prin care trece un politician, de la o figură politică la o personalitate intangibilă, a întrebat Anthony Butler, profesor de politologie de la Universitatea din Cape Town. „Nu Mandela în mod direct, acesta neavând nevoie de laudele noastre. Misticii care pretind că liderii nu au niciun defect ajung, în cele din urmă, să acapareze întreaga clasă politică şi să împiedice controlul public, de care depinde democraţia”, a mai scris Butler. Moştenirea postmortem Mandela a fost o figură istorică cu o contribuţie majoră la evoluţia ţării sale şi nu num