Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea DSK: Scandalul sexual arată viciile „sistemului”

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Cum poate fi socialistul cu cele mai mari şanse de a deveni preşedintele Franţei un personaj care a finanţat prin FMI guverne ultra-corupte în schimbul unor experimente economice dubioase pe propria lor populaţie?

Este greu de realizat o analiză la rece a Afacerii DSK, în contextul în care teoriile conspiraţiei sunt la mare modă, inclusiv în America. Prima reflecţie care îmi vine în minte este legată de ce spunea George Santayana: "Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să îl repete". Toţi tiranii au primit, mai devreme sau mai târziu, exact ceea ce meritau. Hitler s-a sinucis şi cadavrul sau a fost ars, cum făcea şi el cu evreii. Ceauşescu, care dărâma biserici, a fost executat de Craciun chiar de unii dintre acoliţii lui. Visul comunist al lui Mao s-a transformat în cea mai mare economie capitalistă din lume (în China există acum mai multe portrete ale patronului de la KFC decât portrete ale lui Mao). Stalin a rămas în istorie ca un criminal paranoic, nu ca un tatuc, iar URSS s-a destrămat. Dar criminalii moderni, unii care utilizează arme financiare, cum ar merita să sfârşească?

A doua reflecţie este că unul din elementele dezbătute în scandalul legat de DSK este America puritană vs. Franţa libertină. Nici nu poţi comenta asemenea idee ineptă. Aici este vorba despre fapte concrete şi aparenţele lor. În niciuna dintre taberele care s-au format ad-hoc nu văd nicio preocupare pentru desluşirea faptelor. Fiecare grup încearcă să-şi impună, pe un ton oarecum isteric, impresiile ca fapte certe. Într-o astfel de atmosferă este decredibilizat orice mijloc de aflare a adevărului.

A treia reflecţie mă face să mă gândesc la abia-trecuta criză economică, în urma căreia au rămas în conştiinţa publică nişte concluzii, după părerea mea, complet greşite. Deşi oligarhia financiar- bancară a generat criza, povara o suportă acum întreaga populaţie. În România, de e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 42 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 29 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°