Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oscilaţii mici pe curs în aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 25 iunie 2010 ·

Leul a intrat din nou pe depreciere ieri în linie cu valutele din regiune şi referinţa BNR a urcat cu 0,77 de bani faţă de miercuri până la 4,2311 lei/euro în condiţiile în care investitorii au aşteptat decizia Curţii Constituţionale vizavi de măsurile de austeritate fiscală asumate de Guvern. "Din punctul nostru de vedere piaţa a luat în calcul o decizie favorabilă a Curţii Constituţionale privind aplilcarea măsurilor de austeritate. Leul s-ar putea deprecia însă din cauza aversiunii la risc pe plan global", comentează un dealer. Decizia Curţii nu a fost comunicată până la închiderea ediţiei. Dealerii consideră că un vot negativ ar lovi leul. Pe piaţa monetară dobânzile au urcat ieri pe palierul de 6% pe an chiar şi pentru scadenţele foarte scurte, cererea de lichidităţi crescând pe fondul efectuării plăţilor de impozite către Trezorerie şi a începutului unei noi perioade de constituire a rezervelor minime.

Leul a intrat din nou pe depreciere ieri în linie cu valutele din regiune şi referinţa BNR a urcat cu 0,77 de bani faţă de miercuri până la 4,2311 lei/euro în condiţiile în care investitorii au aşteptat decizia Curţii Constituţionale vizavi de măsurile de austeritate fiscală asumate de Guvern. "Din punctul nostru de vedere piaţa a luat în calcul o decizie favorabilă a Curţii Constituţionale privind aplilcarea măsurilor de austeritate. Leul s-ar putea deprecia însă din cauza aversiunii la risc pe plan global", comentează un dealer. Decizia Curţii nu a fost comunicată până la închiderea ediţiei. Dealerii consideră că un vot negativ ar lovi leul. Pe piaţa monetară dobânzile au urcat ieri pe palierul de 6% pe an chiar şi pentru scadenţele foarte scurte, cererea de lichidităţi crescând pe fondul efectuării plăţilor de impozite către Trezorerie şi a începutului unei noi perioade de constituire a rezervelor minime.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 30 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 24 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°