Adolescenta a reuşit să îmbine cele două mari pasiuni ale ei pentru a obţine maximul de satisfacţie pe ambele planuri. A crezut până în clasa a V-a că are o înclinaţie specială către matematică, însă şi-a schimbat părerea după ce s-a calificat la faza pe ţară a olimpiadei de română.
„Era 1 aprilie când am fost anunţată. Am crezut iniţial că e o glumă, dar m-am convins că totul este cât se poate de serios. Din acel moment m-am îndrăgostit de limba şi literatura română“, a povestit Maria. A retrăit povestea şi în anii următori când, de fiecare dată, a ajuns la faza naţională. În clasa a VIII-a s-a întors însă acasă cu primul ei premiu: locul opt pe ţară la Olimpiada de Limba şi Literatura Română şi a primit menţiune.
Teatrul, o dragoste necondiţionată
Recunoaşte că a atins această performanţă folosindu-se de o altă pasiune din viaţa ei: teatrul. „M-a ajutat foarte mult la proba orală. Faptul că ştiu să scap de inhibiţii, de emoţii au fost atuurile care m-au ajutat să obţin menţiunea“, ne-a dezvăluit tânăra.
Maria citeşte cărţi în fiecare zi pentru a se pregăti pentru olimpiada de la sfârşitul acestei luni, dar merge şi la repetiţii cu trupa „Act“. Primii paşi pe scenă i-a făcut în toamna anului trecut după ce o prietenă i-a povestit că un grup de tineri din Bacău caută tinere talente pentru trupa de teatru „Act“. Orele petrecute la repetiţii nu i se par un efort prea mare pentru ca reprezentaţia în faţa publicului să iasă „ca la carte“. Aproape toate piesele sunt în limba engleză şi aduc în faţa publicului problemele pe care tinerii le întâlnesc în viaţa de zi cu zi.
„Nu sunt piese convenţionale. Trupa noastră practică o formă de teatru contemporan. Avem coregrafie, improvizaţie şi mult joc. Teatrul mă face să rămân cu picioarele pe pământ şi m-a ajutat foarte mult să mă maturizez“, este de părere adolescenta. @N