Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roland Garros: Dominaţia lui Rafael Nadal pe zgura pariziană a luat sfârşit

Publicat in Adevarul, duminică 31 mai 2009 ·

Robin Soderling a produs cea mai mare dezamăgire din istoria Grand Şlemului din Paris, eliminându-l în acestă după amiază, cu 6-2 6-7(2) 6-4 7-6(2), pe cel supranumit “regele zgurii”, pe numărul 1 mondial, Rafael Nadal.

Spaniolul spera ca anul acesta să devină primul jucător de tenis din istoria acestui sport care câştigă de cinci ori titlul la Roland Garros. Însă, visul său s-a năruit o dată cu terminarea partidei dintre el şi suedezul Soderling. Cu un record de 31 de partide câştigate consecutiv pe zgura periziană, Rafa s-a declarat învins de favoritul nr. 23 a competiţiei.

Mai citiţi:

Surprizele de la Roland Garos, eliminarea lui Nadal şi Ivanovici

Roland Garros REZULTATE LIVE: Elena Bogdan învinge în primul tur cu 6-1, 6-1!!

Roland Garros LIVE: Sorana Cîrstea a acces în optimi

Sorana Cârstea:"Visul meu este să ajung ca Steffi Graf"!

Fără nicio îndoială scandianvul a făcut cel mai frumos meci al său, fiind revelaţia acestui turneu. Soderling a făcut tot ce s-a putut în teren: a servit as după as (nu mai puţini de nouă, fără a efectua nicio dublă greşeală), a venit la fileu câştigând 27 de mingi din 35 de posibilităţi, a convertit cinci mingi de break din şase posibile şi nu a fost niciodată mulţumit de cât a dat. A vrut mereu mai mult şi a reuşit să ajungă acolo unde nu a mai păşit niciodată: în „sferturi” la Roland Garros. Ba mai mult l-a îngenunchiat pe legendarul Rafael Nadal, numărul 1 mondial, ceea ce n-a mai făcut nimeni de când a apărut pe scena tenisului, cel pe care toţi îl credeau invincibil la Paris.

Astfel, dominaţia spaniolului Nadal rămâne doar o amintire. „N-am fost destul de calm pentru a câştiga punctele-cheie. A trebuit să lupt, dar câteodată lupta nu este îndeajuns, trebuie să joci bine. Nu m-a surprins pentru că ştiam cum joacă şi cât de periculos poate fi. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°