Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 sfaturi de la Julius Baer despre cum sa investesti in 2009

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 ianuarie 2009 ·

Managerii Artio Global, societatea americana de administrare a investitiilor controlata de banca elvetiana Julius Baer, sustin ca nu mai exista companii neafectate de criza financiara globala si ca investitorii trebuie sa se orienteze spre companiile care au potentialul de a-si reveni mai repede.

Fondurile de investitii administrate de Artio Global, unii dintre cei mai mari investitori straini de pe Bursa de la Bucuresti, au inregistrat pierderi masive anul trecut, in special in perioada iulie-octombrie, cand portofoliile acestora au pierdut circa 70% din valoare, sau 220 de milioane de dolari din cauza scaderii actiunilor romanesti.

Potrivit managerilor fondurilor Artio Global, pietele financiare mondiale traverseaza un proces de reducere a datoriilor care s-ar putea intinde pe cativa ani. "Ne asteptam ca accesul usor la finantare la care am asistat pentru multi ani sa fie oferit in continuare doar celor care prezinta suficienta incredere. Anticipam de asemenea ca firmele vor fi fortate sa-si redimensioneze bilanturile pentru a se adapta costurilor mai mari de finantare si reducerii disponibilitatii de creditare a institutiilor financiare. Companiile mari cu bilanturi puternice si cash-flow-uri solide ar trebui sa infloreasca in acest mediu, in timp ce concurentii cu structuri de capital mai slabe ar putea fi nevoiti sa se adapteze la un grad de indatorare mai mic si o crestere mai slaba", explica Heith Walter, unul dintre managerii de fond ai Artio Global in raportul anual al societatii.

El sustine ca alegerea companiilor in care va investi in urmatorul an va avea in vedere urmatoarele zece criterii:

Managerii Artio Global mai spun ca performantele pietelor de capital din Europa de Est au fost dezamagitoare in ultimul an. "Desi ar fi fost momentul ca aceasta regiune sa straluceasca, guvernele (tarilor din regiune - n.r.) au reu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu cartea de identitate

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 17 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

A murit Karl-Heinz Schnellinger, fostul internațional german al Romei și al Milanului

Gazeta Sporturilor acum 9 minute
Fostul internațional german Karl-Heinz Schnellinger, supranumit „Volkswagen”, a încetat marți din viață, la vârsta de 85 de ani.

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 53 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°