Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Fetecău, fără "Vouă" la Prima TV

Publicat in Jurnalul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Adrian Fetecău se întoarce pe sticlă, la Prima TV, fără colegii de la "Vouă" alături de care a făcut carieră din '82 încoace. "Fete de măritat" este un proiect individual, realizat "în maniera în care vreau eu să fac umor!", fără obscenităţi şi strâmbături.

"Fete de măritat", serialul al cărui protagonist este Adrian Fetecău, se va difuza la Prima TV de la 12 octombrie. "E vorba despre un proiect individual de-al meu, după mintea şi asemănarea mea. «Vouă» a fost un proiect care mi-a marcat existenţa, dar am considerat că atunci când e vorba despre seriale, despre sitcomuri, e greu de prins un grup întreg", spune fondatorul grupului "Vouă". Dintre foştii colegi, doar Marilena Chelaru se regăseşte în distribuţia serialului de comedie programat în fiecare luni, de la ora 19:30. Fetecău a întrerupt colaborarea cu cei de la "Vouă" la 1 ianuarie, după un contract de cinci ani cu Naţional TV, şi s-a concentrat exclusiv pe proiectul său individual, materializat în final la Prima TV. "Serialul este realizat în maniera în care văd eu şi vreau eu să fac umor! Ţin foarte mult la valenţele umorului în care am trăit. Niciodată nu voi scădea nivelul ca obscenitate sau strâmbături. Încerc să păstrez o anumită linie. Şi vreau să ne îndreptăm spre tineri, să întinerim grupul...", continuă el.

În "Fete de măritat" joacă doar actori profesionişti, precum Tudorel Filimon, Candid Stoica sau Liana Maria Petrescu, singura excepţie fiind Adrian Fetecău. Regizorul şi scenariştii sunt cei care au pus pe picioare şi proiectul tv "Baronii", difuzat de acelaşi Naţional TV, cu cei de la "Vouă" în distribuţie. Subiectul sitcomului de la Prima TV este legat de conflictul dintre generaţii. "Într-o familie simplă, cu trei fete frumoase, tatăl se gândeşte să iasă din criză prin mariajul fericit al fetelor sale cu oameni potenţi financiar. De aici apar încurcăturile... În fie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 12 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°