De când am aflat despre tragedia din Boston nu pot să nu mă gândesc din perspectivă personală. Duminică am alergat şi eu în cadrul unui eveniment asemănător în Rotterdam. Mai mulţi prieteni au alergat în Viena. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva când ar fi trecut unul dintre noi linia de sosire?

Ăsta a fost unul dintre primele gânduri care mi-a trecut prin minte după ce am aflat aseară despre exploziile din Boston: ”Ai fi putut fi tu victima atacului terorist din Boston...”

Maratoanele sunt, an de an, printre cele mai mari evenimente sportive din lume. Zeci de mii de participanţi aleargă pentru a susţine cauze sociale, sau pur si simplu pentru a avea un stil de viaţă mai sănătos. Cei mai experiementaţi şi mai antrenaţi se încumetă să alerge cei 42 de kilometri ai unui maraton. Dar sunt şi mulţi alţii care se înscriu la un semi-maraton (21 km) sau curse chiar mai scurte (10km, 5km, etc.) Fiecare eveniment e diferit, dar toate au în comun câteva lucruri simple: un stil de viaţă sănătos, ambiţia de a-ţi depăşi limitele, susţinerea unor cauze nobile... Dar poate cea mai importantă idee este pacea şi comuniunea între oameni.

Din cele mai vechi timpuri sportul a fost asociat cu competiţia prietenească (fair-play), opusă războiului sângeros. Toate conflictele violente încetau în timpul jocurilor olimpice, în Grecia antică. Tocmai de aceea tragedia de la Boston e şi mai greu de acceptat.

Sper ca toţi cei care sunt răniţi să fie salvaţi şi numărul morţilor să nu mai crească. Şi sper că cei vinovaţi pentru aceste explozii să fie găsiţi.

Şi pentru mine personal, această tragedie e cu atât mai zguduitoare cu cât nu pot să nu mă gândesc că aş fi putut fi chiar eu una dintre victime. Duminică, 14 aprilie, deci cu o zi înaintea maratonului din Boston, am alergat şi eu o cursă de 10 km în cadrul maratonului din Rotterdam. Finnishul era în acelaşi loc cu fi