In mod firesc o sculptorita care a debutat acum 20 de ani trebuie reintrodusa in atentia publicului de astazi prin putine cuvinte. Dar Carmen Tepsan merita pe deplin o reevaluare a drumului parcurs de la clasa profesorului Paul Vasilescu pina la momentul acesta de autentica eclosiune, gazduit de galeria Orizont si la rolul, cu pasiune asumat, de formator al celor mai tineri aspiranti cu vocatie artistica. La Carmen Tepsan tenacitatea lucrului de atelier si mobilitatea ei in tehnicile de manifestare stau, funciarmente, pe o sceptica discretie fata de imaginea publica. Atunci cind a avut ceva de demonstrat, in timp dramuit, a obtinut excelente calificative in ochii strainilor (simpozioane in Marea Britanie si Ungaria). Inelele de crestere ale atelierului sau sint strinse concentric pe citeva directii, in care monumental-eroicul din taberele de piatra sau lemn se reia in sculptura de sela. Dar exista si verigi de buna legatura cu tot ceea ce inseamna bidimensional: fie el relieful in gresie sau teracota, grafica colorata activind energic pe mari dimensiuni, ori rabdatoarea tesere a cartoanelor dinamic arhitecturate din seria tapiseriilor.
Daca ar fi sa desenez pentru Carmen Tepsan un profil simbolic, in maxima economie, as inchide virful unui pentagon. „Cel de-al cincilea unghi“ este la ea pintenul care-i racoreste orice ridicare in spatiu, inlatura placut-caldutul, deranjeaza leganarile egale ale decorativului, chestioneaza si, mai ales, da veriga pentru a mai naste o lucrare. Pentagonul e talisman pentru neodihna. Carmen Tepsan are un atelier doldora de creuzete poetice: timpul – caraus al amintirilor –, totemurile, platosa si eliberarea din chingi, carora le corespund deja mari familii de forme care-si fac ecou din toate materiile, dinspre desen spre lemn, metal, paminturi, lina.
Comentind lucrarea Autoportret, in care doua trunchiuri de lemn patin
