Daca nu ne-am grabit sa facem reformele structurale cat a fost vreme frumoasa in economia lumii, vom fi nevoiti sa le facem acum, in plina criza. Astfel, Romania nu va avea sansa sa-si potriveasca orologiile dupa noua ora a planetei.
Prima cerinta: diagnosticarea exacta a crizei. Ca sa vedem de unde vine si cum ne loveste. Va fi insa nevoie de analize complexe. Fiindca suferintele economiei si ale societatii in ansamblu trebuie sa fie investigate pe toate fetele. Si in toate momentele semnificative. Inclusiv la granita cu sociologia si psihologia.
A doua cerinta: tratamentul. O criza pe care o vedem propagandu-se pe trei mari trepte: 1) treapta macroeconomica clasica; 2) treapta structurilor financiar bancare; 3) treapta gestiunii dezvoltarii nu poate fi temperata fara un tratament cu actiune complexa si eficienta. Si, desigur, cu efecte secundare minore.
Doua repere sunt fundamentale: cat PIB vom reusi sa facem in 2009 si pe cat capital ne bazam. Iata de ce, privindu-se in oglinda unei lumi obsedate de crestere economica si de finantarea ei, societatea romaneasca se vede silita sa afle un raspuns exact la intrebarea despre modul in care va reusi (ori nu va reusi) sa stapaneasca criza. Un raspuns care nu poate sa faca abstractie de climatul politic, social, economic si psihologic din tara.
Romania devenise, inainte de criza, premianta clasei la capitolul crestere economica. Din 2000 incoace, fara intrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici in Bulgaria, nici in Ungaria, nici in Cehia, nici in Slovacia sau in Polonia, nici chiar in Slovenia. Dupa mai multi ani de cadere economica, intre 1990 si 1992, apoi intre 1997 si 1999, insotita de largirea sferei saraciei, Romania incepuse sa inainteze. PIB-ul a urcat continuu din 2000 pana in 2008. Si unde e crestere e loc pentru investitii. Sigur, inflatia mare ar fi putut sa constituie,
