Culorile diferite de păr, înălţimea sau sensibilitatea la anumite boli observate în rândul populaţiilor umane moderne sunt rezultatul unui proces de adaptare la mediu, relevă o analiză a cercetătorilor francezi de la Institutul Pasteur. Studiul a permis identificarea a 582 de gene, care variază în funcţie de populaţii. Cercetătorii au declarat că aceste gene s-au diferenţiat în urmă cu 10.000 de ani. Anumite gene determină diferenţele fizice (culoarea pielii sau a părului), iar altele determină relaţia cu agenţii patogeni (o mutaţie a genei CR1, care este prezentă la 85% din africani, dar absentă la europeni şi asiatici, poate oferi o mai mare protecţie împotriva malariei).
Astfel, o bună adaptare la un mediu nutriţional sărac ar putea constitui cauza unei mai mari vulnerabilităţi la obezitate şi hipertensiune arterială, manifestată de africani într-o societate ca aceea americană, unde mediul nutriţional este foarte bogat. La studiu au participat 210 persoane reprezentative pentru diferitele populaţii umane. Nivelul de diferenţe între populaţii a putut fi măsurat datorită unui număr de 2,8 milioane de markeri genetici. Studiul, care a identificat, în special, genele care influenţează sensibilitatea la maladii a căror frecvenţă variază în funcţie de populaţie, deschide calea unor alte cercetări genetice de interes medical. (Ş.C.)
Culorile diferite de păr, înălţimea sau sensibilitatea la anumite boli observate în rândul populaţiilor umane moderne sunt rezultatul unui proces de adaptare la mediu, relevă o analiză a cercetătorilor francezi de la Institutul Pasteur. Studiul a permis identificarea a 582 de gene, care variază în funcţie de populaţii. Cercetătorii au declarat că aceste gene s-au diferenţiat în urmă cu 10.000 de ani. Anumite gene determină diferenţele fizice (culoarea pielii sau a părului), iar altele determină relaţia cu agenţii patogeni (o mu