Seful Serviciului inspectie fiscala si control ulterior de la Vama Cluj, Modrea Alain Florin, si Zur Mosche, un om de afaceri israelian, au fost retinuti pentru 24 de ore de procurorii DNA, sub acuzatia de luare de mita si, respectiv, trafic de influenta si dare de mita, anunta Directia Nationala Anticoruptie, intr-un comunicat.
Cine sunt persoanele retinute:
Modrea Alain Florin, sef la Serviciul Inspectie Fiscala si Control Ulterior din cadrul Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Cluj, acuzat de luare de mitaZur Mosche, cetatean israelian, administrator la S.C. LAURA MODEL S.R.L., acuzat de trafic de influenta si dare de mita.
Care sunt acuzatiile procurorilor: La data de 16 martie 2011, Zur Mosche a primit de la un denuntator, administrator al unei societati comerciale din Cluj, suma de 12.000 de euro pentru a o remite inculpatului Modrea Alain Florin, sef serviciu in cadrul Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Cluj, in scopul de a interveni pe langa functionarii publici din subordine pentru intocmirea unui act de control favorabil.In cursul lunii februarie 2011, echipa de control din cadrul D.R.A.O.V. ii comunicase denuntatorului ca au fost descoperite probleme grave si ca vor fi calculate retroactiv accize, taxe vamale si accesorii pentru marfuri importate de firma sa in decursul a cinci ani.Astfel, pentru a-i determina pe subordonatii sai sa aplice denuntatorului o amenda in cuantum mai mic, la data de 16 martie 2011, Modrea Alain Florin a primit de la inculpatul Zur Mosche suma de 4.000 de euro cu titlu de mita, fiind prins in flagrant de procurorii anticoruptie.
Joi, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestora pe o perioada de 24 de ore urmand ca in cursul aceleiasi zile sa fie prezentati Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventiva pe termen de 29 de zile.
');