Clujenii nu se înghesuie să doneze sânge. În ultimii patru, cinci ani cei care trec pragul Centrului de Transfuzii a rămas acelaşi, asta în condiţiile în care numărul celor care au nevoie de o transfuzie este tot mai mare.
La Centrul de Transfuzii din Cluj ajung zilnic aproape 70 de donatori, un număr mult prea mic având în vedere că în municipiul Cluj-Napoca există 13 unităţi medicale cu paturi.
„Deficitari suntem la grupele de sânge ale personelor care sunt mai frecvent predispuse la îmbolnăviri. Este vorba de grupa A pozitiv cu RH negativ. Atunci când întâmpinăm o problemă, solicităm donatorilor fideli să vină. Aceştia răspund destul de bine la solicitările noastre. Dacă nu reuşim, aducem din centrele învecinat”, a declarat dr. Adriana Sime, director al Centrului de Transfuzii Cluj.
Un exemplu pentru noi toţi este Nicu, student în anul II la Politehnică. Acesta a devenit, începând de anul trecut, donator fidel.
„Cred ca sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi prin faptul că fac o faptă bună cred ca ajut. Eu mă simt mult mai bine şi niciodată ne se ştie când eu sau familia mea o sa avem nevoie de sânge”, a declarat Nicolae Budan, donator.
Procedura pe care trebuie să o urmaţi pentru a dona sânge este simplă şi nu durează foarte mult. Primul pas pe care trebuie să îl faceţi este să completaţi un chestionar. Apoi vi se întocmi o fişă, după care se vor face o parte din analizele de sânge.
Ultimul pas este donarea a 400 de mililitri de sânge şi puteţi salva o viaţă.