"Cum spunea marele poet Nichita Stănescu, poezia şi arta în general trebuie să încurajeze soarele să răsară şi femeia să nască. Această metaforă cred că se potriveşte de minune superbului spectacol al Naţionalului craiovean, «Piticul din grădina de vară», în regia lui Silviu Purcărete, care cuprinde secvenţe zguduitoare", Grigore Vieru, 25 iunie 1989.

Piesa "Piticul din grădina de vară", pusă în scenă în ultimul an de comunism în regia lui Silviu Purcărete, acest mare regizor care urma să îmbibe cu forţa, generozitatea şi mo­destia lui scena Teatrului Naţional cra­iovean, a făcut în acealaşi an (alături de "Unchiul Vanea" şi "Mobilă şi durere") turul Românie într-un turneu care a rămas în amintirea a mii de spectatori care au aplaudat frenetic la tragerea cortinei.

Împătimiţii de teatru veneau de la Bucureşti pe ploaie şi viscol pentru a vedea un "pitic din grădina de vară" ieşit din viziunea rutinieră de până atunci. La una din repre­zen­taţiile piesei, printre spectatorii din sala Naţi­o­na­lului craiovean se afla şi o puş­toai­că. Însoţită de tatăl său. Nu ştia cu ce se mănâncă actoria, dar ar fi vrut să soarbă fiecare replică a fiecărui actor. Cioplea în mintea ei , precum un sculp­tor amator, fiecare rol, fiecare personaj. Apoi îl şlefuia sau îl dădea la o parte. A descoperit astfel că teatrul poate să-i creeze senzaţii puternice.

Despre "Piticul din grădina de vară", piesa lui D.R. Popescu regizată de Purcărete la Craiova se poate spune că este o piesă cu ilegalişti, că este o dramă ilegalistă. Puştoaica n-ar fi înţeles în ruptul capului la vârsta aceea ce este "ilegalistul", "ilegalitatea" şi cu ce se mănâncă ea. Dar un jgheab de apă în mijlocul scenei, nişte paturi de cazarmă în decor şi prota­gonista căreia i se smulgeau unghiile pe scenă au marcat-o direct. Perso­najul Maria reprezintă frumuseţea, acea frumuseţe desp