Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italienii îl vor exhuma, în septembrie, pe Garibaldi, la cererea urmașilor săi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 iulie 2012 ·

Autorităţile italiene şi-au dat acceptul pentru deschiderea mormântului lui Giuseppe Garibaldi, conducător militar din secolul 19, erou naţional al Italiei şi unul din părinţii ei fondatori.

Cererea privind exhumarea a fost făcută de descendenţi ai lui Garibaldi, care doresc să se asigure că în mormântul din insula Caprera, în largul coastei de nord a Sardiniei, se află într-adevăr rămăşiţele celebrului lor strămoş, având suspiciunea că acesta nu s-ar afla acolo.

Permisiunea de exhumare a fost acordată după ce Ministerul Culturii din Italia şi-a exprimat sprijinul faţă de demersul descendenţilor lui Garibaldi.

Mormântul urmează să fie deschis în luna septembrie. Pentru stabilirea autenticităţii, în cazul în care se va dovedi că cripta nu este goală, se va recurge la un test ADN.

Strănepoata eroului naţional al Italiei, Anita Garibaldi, a afirmat că, dacă în mormânt se vor descoperi rămăşiţe pământeşti, atunci acestea ar trebui să fie conservate acolo. „În cazul în care acestea nu vor exista, va trebui să încetăm să mai înşelăm turiştii spunându-le că „aici este Garibaldi”, deşi el nu este acolo”, a adăugat ea.

Giuseppe Garibaldi, care a jucat un rol-cheie în unificarea Italiei, a murit în 1882 la vârsta de 74 de ani. În testamentul său, el a cerut să nu-i fie organizate funeralii pompoase şi să fie incinerat.

Nu este exclus, dacă autenticitatea lui Garibaldi va fi confirmată, să apară întrebarea de ce nu a fost respectat testamentul său.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 36 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 33 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 21 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 32 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°