Dear Sarah,

Cred că îmi este mai uşor sa scriu o notă despre lucruri pe care le-am trăit acum 23 de ani şi care mă mai înfioară încă...Şi am să o scriu in română, pentru inceput, limba părinţilor mei, nu şi a celor fără de Dumnezeu şi lege, despre care voi scrie în cele ce urmează.

Eram jurnalist la Reuters şi nu mai aveam somn de mult deoarece Romania se încăpăţâna să ţină prima pagină a ziarelor lumii în lunile care au urmat "revoluţiei" din decembrie 1989...

Pentru mine, ca român, alegerile din mai 1990 fuseseră o catastrofă. Ca jurnalist, obtinusem însă un ''premiu'' - tristă distincţie - primul interviu pe care l-a acordat președintele proaspăt ales Ion Iliescu, în sufragii de-a dreptul amețitoare, pe care noi, cei de la Reuters, fusesem singurii care le anticipaserăm, celelalte agenţii supralicitând venirea la putere a democraţilor anti-comunişti, pe modelul din celelalte foste ţări comuniste din Est...

"Premiul" a constat din interviu şi din fotografia color, făcută de colegul meu, excelentul artist vizual Adrian Popescu, în care Iliescu, arborând faimoasa lui cravată cu trandafiri roşii, mă ţine de mijloc, plin de curtoazie...în cealaltă parte, regretatul Hugh (Huge) Pain, unul dintre cei mai mari, la propriu şi la figurat, jurnalişti pe care mi-a fost dat să îi întâlnesc vreodată, şi împreună cu care făcusem celebrul interviu - Iliescu acceptându-ne doar pe noi, cei de la Reuters şi pe cei de la TF1, principala televiziune privată din Franţa.

Am pe undeva, prin cotloanele casei mele, poza respectivă, dar nu o voi folosi încă, în ilustrarea acestor note, care sunt despre o întâmplare a mea, de acum 23 de ani, jour pour jour, din iunie 1990.

Plecasem de acasă îmbracată în negru de sus până în picioare, ca să nu atra