Am intrat în al şaptelea an de când un tinerel subţire şi blonduţ îşi revendică dreptul la moştenirea "Adevărului". Cu "a" mare. Dreptul său, moştenit de la tatăl natural, i-a fost ascuns, luat, prin tot felul de tertipuri avocăţeşti. "Şi dacă va valora 5 dolari Adevărul, eu îmi vreau partea mea", i-a spus Andrei Iucinu lui Fathi Taher atunci când iordanianul i-a intrat în casă cu gândul să-l convingă să renunţe la pretenţiile sale.

"Nu vreau bani, îmi vreau însă partea mea... Vreau să primesc ceea ce tata mi-a lăsat." Iar momentul marii confruntări se apropie. Confruntarea dintre ambiţia născută într-un adolescent de 17 ani căruia i s-a spus că nu este demn să poarte numele tatălui şi uriaşa putere financiară şi influenţa surorii care îl îndepărtează cu sânge rece, dar şi a aliatului ei, regele petrolului din România, Dinu Patriciu. Andrei Iucinu mai are doar un pas de făcut: deschiderea frontului pentru "reduta" Adevărul.

Jurnalul Naţional: Care este prima amintire a lui Andrei Iucinu? Andrei Iucinu: O întrebare asemănătoare mi s-a pus şi în cadrul "interogatoriului" public la care am fost supus, deşi eram minor, în cadrul procesului pentru paternitate. Mi s-au pus peste 80 de întrebări şi m-au întrebat de când îl cunosc eu pe Dumitru Tinu. Şi răspunsul meu a fost atunci că îl cunosc pe Tinu de când mă ştiu pe mine. Răspunsul la întrebarea ta este că prima mea amintire este aceea că mă jucam cu tata cu maşinuţe pe care le adusese dintr-o delegaţie din străinătate. Stăteam pe covor în şezut şi dădeam maşinile de la unul la altul, iar el râdea de mine. Îmi spunea să feresc punctul sensibil.

Oricine se întreabă dacă Dumitru Tinu era un tată pentru tine în sensul firesc al lucrurilor? Făcea tot posibilul să nu i se simtă lipsa lui. Venea zilnic, ne suna în fiecare seară când era plecat din ţară, făcea lecţii cu mine...