Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipsa zăpezii şi vremea capricioasă a topit profitul cabanierilor din Valea Jiului

Publicat in Adevarul, duminică 10 ianuarie 2010 ·

Vremea capricioasă a lăsat fără turişti cele două staţiuni de schi din Valea Jiului şi pe cabanieri, în prag de faliment.Cabanierii şi proprietarii de pensiuni au ajuns la fundul sacului după ce au avut, de la deschiderea sezonului, din noiembrie 2009 şi până acum, un grad de ocupare de doar 30 la sută.

„Pierderile sunt foarte mari din cauza vremii. De sărbători nu a nins şi am avut turişti care şi-au anulat vacanţa. Acum mai ninge, dar turiştii sunt oricum la muncă. Sezonul acesta este compromis şi nu ştiu când ne vom recupera pierderile pentru că, în vara trecută, s-au făcut investiţii în cabane. Fiecare a luat din buget după posibilităţi şi a mai îmbunătăţit câte ceva pentru ca turiştii să aibă confort”, a declarat Ioan Ghergheli, cabanier în staţiunea Parâng.

Reducerile nu au avut succes

Acesta mai spune că majoritatea cabanierilor au înregistrat pierderi de câteva mii de euro. „Am rămas cu locuri neocupate de Crăciun şi de Revelion. Acum nu am turişti. Acest sezon a fost o premieră în staţiunile din Valea Jiului, niciodată nu s-a mai întâmplat să nu avem deloc zăpadă. Încă un an la fel, şi vom falimenta toţi”, s-a plâns cabanierul.

Proprietarii de pensiuni şi cabane din Straja şi din Parâng au încercat să compenseze lipsa zăpezii prin diferite manifestări, în speranţa că vor ademeni turiştii. Au făcut reduceri la cazare de până la 40 la sută, fără succes însă. „S-au amânat o serie de competiţii de schi care erau tradiţionale în Straja şi adunau în această perioadă mii de turişti. Cred că vor fi anulate definitiv pentru că nu avem zăpadă”, a povestit Daniel Todea, un alt cabanier din Straja.

Situaţia riscă să devină dramatică, mai ales că meteorologii anunţă că pe tot parcursul lunii ianuarie vremea va fi capricioasă, alternând zile reci cu încălziri bruşte ale vremii.

Lipsa zăpezii anulează competiţiile

În această p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 9 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°