Marius Fătu a făcut public punctul său de vedere referitor la ancheta în care este implicat. Zilele trecute, cu o sumă consistentă asupra lui, Fătu a încercat să iasă legal din ţară cu direcţia Turcia, unde spera să achiziţioneze câteva utilaje necesare tranzacţiilor sale.
Fostul realizator al emisiunii „Portret cu cătuşe“ de la TV Neptun încerca în ultimii ani să-şi facă propria afacere media, cu o tipografie şi o redacţie. El avea experienţa implicării în acţiunile electorale, contribuind în anii 2004 şi 2008 la campaniile de succes ale PSD Constanţa.
Toate planurile i-au fost însă năruite în urma unui incident care l-a transformat din ziarist în suspect de comiterea unor infracţiuni economice. Marius Fătu este cercetat în prezent pentru falsificare de monedă, iar vineri Curtea de Apel va judeca recursul procurorilor nemulţumiţi că suspectul este judecat în stare de libertate.
Despre ce s-a petrecut povesteşte chiar el, într-o relatare halucinantă pe care v-o prezentăm integral. Intertitlurile aparţin redacţiei.
„Vreau să clarific lucrurile“
„Timp de doua zile presa locala, dar si cea centrala a mediatizat un caz aparut la Constanta, caz in care era implicat un fost ziarist, prins cu moneda falsa la iesirea din tara prin Punctul de Trecere Frontiera Vama Veche. Aproape fara exceptie toate redactiile au spus ca fostul ziarist a fost capturat avand asupra sa 60 000, 70 000 sau chiar 80 000 de euro falsi. Au fost redactii care au scris ca acesti bani au fost descoperiti, de fapt, la domiciliul fostului ziarist. Indiferent de locatia unde s-au gasit banii toata lumea a scris ca banii erau falsi.
Sunt Marius Fatu si sunt fostul ziarist implicat in acest caz. Dorinta mea este sa clarific lucrurile. Puteti lua demersul meu un drept la replica pe care il solicit, dar totodata poate fi si povestea unei intamplari nefericite (din perspecti