Va mai aduceti aminte de mineriada din septembrie '91 soldata cu debarcarea guvernului Roman? Dar de tensiunile dintre fostul presedinte Emil Constantinescu si fostul premier Victor Ciorbea? Ori, mai ales, de criza guvernamentala din 1999? Razboiul? dintre succesorul lui Ciorbea, Radu Vasile, si Emil Constantinescu semana cu un interminabil spectacol tragi-comic tinut in direct, in fata camerelor de luat vederi. El ar fi putut continua la infinit daca, indiferent la presiunile Palatului Cotroceni, Radu Vasile s-ar fi incapatinat sa nu-si dea demisia. De asemenea, nu mai departe de anul trecut, criza alegerilor anticipate, avindu-i de asta data ca protagonisti pe Ion Iliescu si Adrian Nastase, a ?mincat? luni de zile atit din exercitiul puterii, cit si din timpul cetateanului. Inventarul disputelor dintre presedinte si prim-ministru este insa cu mult mai bogat. El priveste lucruri vazute, dar mai ales nevazute, expresia unei permanente lupte pentru suprematie, care aliniaza de o parte si de alta a baricadei armate de functionari din subordinea presedintelui si a primului-ministru. Consecinta? In loc sa lucreze la programe de creare de locuri de munca, de atragere de investitii, simplificarea legislatiei, reducerea birocratiei sau sugrumarea coruptiei, cele doua tabere de functionari cheltuie bani si timp pentru a se urmari una pe alta. Practic, prinsi in jocul de-a soarecele si pisica dintre Cotroceni si Victoria, angajatii celor doua palate ale puterii uita pur si simplu de cetateanul obisnuit. Pentru ce toate acestea? Pentru orgoliul lui Ion Iliescu de a pastra regimul constitutional in forma stabilita de Legea fundamentala pe care el a promovat-o. Faptul ca proiectul de Constitutie, aprobat prin referendum in 1991, a stabilit puteri oarecum similare pentru presedinte si seful guvernului a fost probabil rezultatul unui compromis intre cei doi lideri ai pu