Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reeditarea finalei Cupei Romaniei de anul trecut

Publicat in Romania Libera, vineri 31 octombrie 2008 ·

» Programul infernal al campioanei CFR Cluj continua in aceasta seara, in etapa a 13-a, a Ligii I, cu partida impotriva formatiei Unirea Urziceni, programata de la ora 17.00 pe stadionul "Constantin Radulescu". Ialomitenii ocupa locul secund cu 27 de puncte, in timp ce ardelenii sunt pe cinci, cu 19.

Desi a uimit intregul continent cu evolutiile din Liga Campionilor, CFR Cluj nu se descurca foarte bine in campionat. Participarea in ambele competitii a avut un efect negativ asupra elevilor lui Maurizio Trombetta, care, desi au invins la Roma si au remizat pe teren propriu cu Chelsea, nu au reusit sa se impuna la Galati sau cu Universitatea Craiova acasa.

Acum, dupa trei intalniri dificile cu Dinamo (1-0), FC Timisoara (1-2) si Bordeaux (0-1) in Liga Campionilor, urmeaza o alta partida la fel de solicitanta impotriva Unirii Urziceni, echipa aflata la un punct in spatele liderului Dinamo. "A fost un program foarte dificil pentru noi in ultima luna si jumatate. Am avut la dispozitie 13-14 jucatori pe care ii puteam folosi oricand. Am facut schimbarile cand am putut. In rest, am incercat sa utilizez jucatorii la maximum si am incercat sa fac schimbarile in functie de prioritati, nu de dragul de a le face.

Normal, cine joaca mai putin nu este la fel de antrenat si pregatit ca restul. Intr-adevar, avem un lot numeros, dar nu toti jucatorii au aceeasi valoare, aceeasi disponibilitate pentru meciurile pe care le avem de jucat. Am demonstrat ca exista alternative in meciul din Cupa Romaniei", a spus tehnicianul clujenilor, Maurizio Trombetta.

Surprinzator, tinand cont de importanta partidei, tehnicienii celor doua echipe au avut doar cuvinte de lauda la adresa adversarilor. "Unirea e o echipa cu o organizare foarte buna a jocului, care in plus beneficiaza si de jucatori foarte buni in atac. Au un joc mai bine definit decat Timisoara

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°