Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Bani europeni pentru clădiri goale în centrul Focşaniului

Publicat in Adevarul, luni 13 mai 2013 ·

Un proiect pe fonduri europene, în valoare de zece milioane de euro, trebuia să modernizeze centrul Focşaniului. După doi ani, 30 de spaţii comerciale construite cu o parte din bani stau încă goale.

În urmă cu doi ani, centrul civic al Focşaniului a fost inaugurat în urma unor ample lucrări de modernizare, municipiul beneficiind de un proiect cu fonduri europene în valoare de zece milioane de euro.

O parte din aceşti bani s-au folosit pentru construirea a 30 de spaţii comerciale.

Autorităţile au impus ca destinaţia spaţiilor comerciale să fie de centre meşteşugăreşti, cafenele, librării.

Prin deschiderea acestor spaţii s-ar fi creat în jur de 100 de locuri de muncă. În cei doi ani care s-au scurs de la inaugurarea lucrărilor, investiţia s-a dovedit inutilă: 80 la sută din spaţii sunt închise, întrucât nu s-au găsit afacerişti dispuşi să plătească 15 euro pentru metrul pătrat, pe lună, în condiţiile în care suprafaţa clădirilor este cuprinsă între 35 şi 50 de metri pătraţi.

Primarul, în dispută cu consilierii

„Atunci când s-au construit aceste spaţii, s-a dorit să fie ceva frumos, prin care să se creeze şi locuri de muncă. Nicidecum nu ne-a interesat profitul de pe urma spaţiilor. Am propus scăderea chiriilor, dar consilierii locali se opun acestui lucru. Eu mi-am făcut datoria, dar dacă le mai ţinem închise încă un an nu va fi deloc bine”, a declarat primarul Decebal Bacinschi.

Unii consilierii spun că preţul nu se poate reduce, pentru că acest lucru i-ar putea deranja pe cei care deja au acceptat să plătească chirie.

„Se produce o stare de inechitate, pentru că sunt deja câteva contracte în derulare cu agenţi economici care au investit importante sume de bani în aceste spaţii, care plătesc o chirie mare, aşa cum s-a stabilit la început. Dacă reducem preţul pentru aceste spaţii, e foarte posibil ca cei care sunt cu chir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum 51 minute
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 19 minute
Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist. Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Ga

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 52 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 26 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°