Poetul aiudean Ioan Hădărig a publicat patru volume de carte şi spune cu modestie că scrisul este pentru dânsul o datorie, în sensul că simte nevoia să spună un anume lucru. Ioan Hădărig scrie încă din şcoala generală. „Am actualizat versurile lui Coşbuc“, spune cu umor liricul. A publicat mai târziu în revista liceului şi a participat la diverse olimpiade. A scris şi proză, chiar o piesă de teatru, dar a publicat foarte puţin. Poezia îl reprezintă, îl defineşte. „Îmi place să citesc poezia cu rimă, dar scriu doar în versuri albe“, afirmă cu simplitate. Îl întrebăm dacă nu s-a folosit în creaţia lirică de finul umor ce-l caracterizează. Răspunde scurt: „Poezia e un lucru serios pentru mine“.
„Apocalipsa după Ioan“, volumul preferat
A debutat în 1977, în „Poarta inimii“, antologie purtând amprenta scriitorului Ion Mărgineanu. Prima sa apariţie editorială în volum s-a consemnat în anul 1996 când a editat, avându-l ca redactor pe regretatul Mircea Cenuşă, „Iubirea pe o cruce de nisip“. Poemele sale au apărut într-un volum de carte colectivă, alături de creaţia omului de litere Nicolae Komives intitulată „Autoportret în zgomotul oglinzii“. Volumul a fost foarte bine primit de criticii literari, considerat fiind de Adrian Popescu şi Alexandru Cistelecan drept unul dintre cele mai bune volume de poezii din perioada respectivă. În 2002 îşi lansează a doua carte de poezii – „Lupta nebunului cu valul“, dar semnătura sa a mai fost prezentă într-un volum colectiv apărut în Germania. A publicat recent alte două volume de poezii. E vorba de „Trupul amantului ucis“ şi – „Apocalipsa după Ioan“, aceasta din urmă fiind creaţia cea mai dragă sufletului său.
„Scrisul îl consider o datorie. Simt nevoia să spun un anume lucru. Poezia mea e «post-modernistă», vreau ca cititorul să se identifice sau nu cu ea. Ura împotriva unui poem de-al meu mă bucură