Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 1.200 de vehicule, incendiate în noaptea de Sfântul Silvestru în Franţa

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

În total 1.193 de vehicule au fost incendiate în Franţa în noaptea de Sfântul Silvestru, dintre care 344 prin propagarea flăcărilor, a anunţat marţi ministrul francez de Interne, precizând că nu este o "evoluţie notabilă" a acestei cifre în raport cu ultimii ani, relatează AFP, citat de Mediafax.

Numeroasele incendieri voluntare de maşini în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie sunt o particularitate franceză de mai mulţi ani.

"Nu a fost o evoluţie notabilă a acestor incendii voluntare de maşini şi motociclete în ultimii ani", a declarat ministrul, care a citat departamentele în care au fost înregistrate peste 40 de incendii. Primul pe listă este Seine-Saint-Denis (în apropiere de Paris) cu 83 de vehicule incendiate, urmat de două departamente din vest, Haut-Rhin (72) şi Bas-Rhin (70), apoi Nord (61) şi Bouches-du-Rhône, în sud-est (51).

Ministrul a amintit că "ultimele cifre publicate sunt cele din 31 decembrie 2009", când au fost incendiate 1.147 de vehicule, potrivit unui bilanţ oficial.

Valls a anunţat joi că va comunica numărul vehiculelor incendiate de Sfântul Silvestru, o practică abandonată în 2010 de predecesorii săi de dreapta.

Pe tot teritoriul ţării "nu au fost confruntări în cursul acestei nopţi, cu excepţia cartierului din Strasbourg Neuhof, şi oraşului Mulhouse", amândouă situate în est, a declarat el.

"Trei poliţişti şi patru jandarmi au fost răniţi uşor, nu departe de cifra de anul trecut", când totalul a fost de opt răniţi, a precizat ministrul. În total 1.193 de vehicule au fost incendiate în Franţa în noaptea de Sfântul Silvestru, dintre care 344 prin propagarea flăcărilor, a anunţat marţi ministrul francez de Interne, precizând că nu este o "evoluţie notabilă" a acestei cifre în raport cu ultimii ani, relatează AFP, citat de Mediafax.

Numeroasele incendieri voluntare de maşini în noapt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 50 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 23 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 56 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°