Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea asupra legii educaţiei

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 octombrie 2010 · ·

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă că, dacă dezbaterile din Senat asupra legii educaţiei naţionale nu vor fi deblocate în curând, nu exclude posibilitatea angajării răspunderii asupra acestui act normative, informează NewsIn.

"Nu accept blocarea acestei legi după dezbaterile care au avut loc, atât în societatea civilă, cât şi în Parlament. Guvernul are în vedere în acest sens forma adoptată în Camera Deputaţilor pentru o eventuală angajare a răspunderii".

Întebat cât este dispus să aştepte deblocarea dezbaterilor asupra legii educaţiei, premierul a precizat: "Decizia va aparţine Coaliţiei. Luni vom analiza acest subiect în şedinţă şi vom stabili un termen foarte clar pentru rezolvarea acesteia, dacă nu, nu avem nicio reţinere de a merge mai departe cu reforma educaţiei".

La rândul său, vicepremierul Marko Bela a declarat sâmbătă că, dacă dezbaterile din Senat nu continuă pe marginea Legii educaţiei, va ridica problema angajării răspunderii în Coaliţie, fiind mulţumit de forma Legii care a ieşit din Camera Deputaţilor.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă că, dacă dezbaterile din Senat asupra legii educaţiei naţionale nu vor fi deblocate în curând, nu exclude posibilitatea angajării răspunderii asupra acestui act normative, informează NewsIn.

"Nu accept blocarea acestei legi după dezbaterile care au avut loc, atât în societatea civilă, cât şi în Parlament. Guvernul are în vedere în acest sens forma adoptată în Camera Deputaţilor pentru o eventuală angajare a răspunderii".

Întebat cât este dispus să aştepte deblocarea dezbaterilor asupra legii educaţiei, premierul a precizat: "Decizia va aparţine Coaliţiei. Luni vom analiza acest subiect în şedinţă şi vom stabili un termen foarte clar pentru rezolvarea acesteia, dacă nu, nu avem nicio reţinere de a merge mai departe cu reforma educaţiei".

La rândul său, vicepremierul Marko

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 2 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 33 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 20 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 43 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 2 ore
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°