Stilul de limpezimi al lui Vlad Pohila urca dintr-o inocenta originara, are o motivatie mai profunda decit stau sa admita cultura si temperamentul. Anul trecut, pe la mijlocul lui decembrie, mi se pare, i-am facut o vizita lui Vlad Pohila, la redactie. Nu-l mai vazusem de luni intregi, nici la propozitiile fulgurante pe care le-am trimis, din cind in cind, catre contul sau de mail n-a mai raspuns si eram, marturisesc, oarecum ingrijorat. Stiam de mai demult ca nu se simte tocmai bine si nici prea stralucit - ca tot intelectualul veritabil, aservit vocatiei sale - n-o duce. Episodic, ii mai citeam cite un articol: prin "Literatura si Arta" sau "Timpul. Un stil onest dar precis, bine dedat cu terminologia, apt sa se plieze elegant pe nuante. Ceva - ca sa-mi definesc gindul mai bine - ce poate sa straluceasca fara a epata; sau, daca e cazul, sa fie transant fara a cadea - tara noastra endemica - in suburban. L-am pizmuit crunt, sincer vorbind, pentru aceasta aptitudine, care deriva nu doar din lecturi si talent (indiscutabil in cazul de fata) si nici deontologic nu se poate explica pina la capat. La mijloc este, am impresia, si o anume atitudine, oarecum inefabila; un soi de bonomie fundamentala, de dinaintea oricarui precept, daca vreti. Si, totodata, o puritate aspra, de stirpe monahiceasca: stilul de limpezimi urca dintr-o inocenta originara, are o motivatie mai profunda decit stau sa admita cultura si temperamentul. Vlad mi-a dat un teanc de numere mai vechi si mai noi de "Bibliopolis", revista de biblioteconomie si stiinte ale informarii, pe care o redacteaza sub auspiciile Bibliotecii Municipale "B. P. Hasdeu" din Chisinau. N-o gasesti la chiosc (plin, in schimb, cu foi moscovite, majoritatea bulevardiere), dar e mai mult decit o publicatie departamentala, impunind prin calitatea ideilor si printr-o, as spune, excelenta a tonului. A tonului care, parafrazindu-l pe