Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Patronii brăileni fug de muncă

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Primarul Aurel Simionescu i-a îndemnat din nou pe constructorii brăileni să fie mai atenţi la contractele aflate în desfăşurare.

Edilul şi-a motivat îndemnul pe baza constatării că pe de o parte aceştia se plâng de faptul că nu au comenzi, iar pe de alta nu participă la licitaţiile organizate la nivel local.

 „Îi rog pe constructorii brăileni să participe la lucrările de execuţie, să urmărească contracte pentru că avem. Sunt cinci şcoli de reabilitat. Luni în cadrul Consiliului Local Municipal se va discuta acest lucru. Şcolile sunt în stadii de lucru diverse. Trebuie să fim mai vigilenţi. Să nu-i lăsăm pe alţii din alte judeţe să câştige lucrări pe care le putem face noi”, a spus edilul şef.

Nemulţumirea acestuia este cu atât mai mare cu cât a constatat că pentru schimbarea cablurilor electrice de la „Electrica” s-a apelat la o firmă din Oneşti, iar la Liceul „Istrati” lucrează o firmă din Olt cu oamenii lor: „Mă doare când alţii câştigă lucrări pe care ar fi putut să le câştige firme locale care nici măcar nu încearcă. La „Istrati” lucreză o firmă din Olt care şi-a adus oamenii de acolo la muncă aici. Asta înseamnă că nu intră niciun ban din taxe şi impozite la Brăila, ci tot la Olt. Nu e normal să nu se vrea să se profite de orice leu mai ales în această perioadă” , a conchis primarul.

Aurel Simionescu a mai spus că nu înţelege de ce firmele brăilene nu se bat pentru a prinde câte o lucrare, mai ales că astfel se poate diminua şi numărul celor care nu au un loc de muncă.

De menţionat că în judeţul Brăila sunt înregistraţi în acest moment aproape 7.000 de şomeri.

Scădere a cifrei de afaceri

Potrivit statisticilor, în primele opt luni ale acestui an cifra de afaceri a firmelor brăilene care se ocupă cu construcţiile a scăzut cu 62% faţă de perioada similară a anului trecut. Cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 20 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°