Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Comăneşti a beneficiat de investiţii importante în timpul mandatului lui Flutur

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 4 iunie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, a trecut în revistă proiectele care au fost realizate în localităţile de pe Valea Soloneţului, amintind în special de investiţiile făcute în ultimii ani în comuna Comăneşti. Flutur a declarat că împreună cu primarul PDL din Comăneşti au fost realizate proiecte pentru modernizarea drumurilor, refacerea caselor afectate de inundaţii, refacerea căii ferate.

„Ca de fiecare dată când vin aici, am emoţii. Eu la Comăneşti nu am venit doar în alegeri. Am venit şi când aţi fost necăjiţi şi aţi avut inundaţii. Am venit aici când aţi sărbătorit şi când am început lucrări, şi normal că vin şi astăzi, să vă cer un vot pentru primarul meu, Grigoraş Păstrăv, şi pentru mine. Şi eu sunt convins că el va fi primar şi după 10 iunie, şi pentru asta vreau să vă felicit”, a declarat Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a ţinut să le spună locuitorilor din Comăneşti veniţi la întâlnirea electorală din această comună că de regulă el este ţinta tuturor atacurilor adversarilor politici, precizând că în această perioadă de campanie electorală aceştia vin cu tot felul de zvonuri pentru intoxicarea populaţiei. „Eu am o soartă în viaţă pe care mi-o duc. De regulă sunt ţinta tuturor atacurilor. Dar cum ce nu te omoară te întăreşte, m-am obişnuit aşa. Dacă citiţi presa şi atacurile lui Ponta şi ale altora o să spune-ţi: . Aş vrea să lămurim un lucru. Adversarii politici lovesc în oamenii puternici. Să nu credeţi dumneavoastră că lovesc în oamenii de paie. Ei lovesc în cei pe care ştiu că nu-i pot bate”, a declarat Flutur.

El a ţinut să le amintească locuitorilor din Comăneşti că a fost alături de ei când comuna a fost afectată de inundaţii, atât cu ajutoarele primite din întreaga ţară, cât şi cu sprijinul acordat pentru refacerea caselor afec

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Spitalul Foișor, unde a fost transferat Florin Piersic: Starea generală este gravă, în urma unui sepsis

HotNews acum 17 minute
​​Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală. „La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de gen

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 40 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°