Dincolo de frumuseţea lor şi de zonele extraordinare în care sunt amplasate, mănăstirile din judeţul Tulcea îşi poartă cu mândrie poveştile: călugării şi călugăriţele de la Celic, Saon şi Cocoşu ţi le vor spune, exact aşa cum au fost ele transmise din generaţie în generaţie. O plimbare de calm şi necunoscut din cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.
Clădiri de o frumuseţe arhitecturală deosebită, cele trei lăcaşe de cult care constituie aşa zisul „triunghi al mănăstirilor“ din judeţul Tulcea sunt amplasate în mijlocul naturii. Acolo unde liniştea te îmbie la meditaţie şi mirosul florilor de tei îţi taie respiraţia, acolo se află mănăstiri cu poveşti uluitoare.
Dacă ai ajuns măcar o dată la Celic, la Saon sau la Cocoşu îţi vei dori să te întorci aici. Nimic nu este mai frumos decât un drum la cele trei mânăstiri în perioada primăverii, atunci când natura înverzeşte spectaculos, iar din inima pădurii vezi cum se înalţă cele trei clădiri închinate rugăciunii.
Povestea cocoşului de la mănăstirea Cocoşu
Poate cea mai interesantă poveste se regăseşte la Cocoşu, mănăstire ridicată pe dealul Cocoşului.
Mănăstirea a fost construită în 1883, de trei călugări români, Visarion, Gherontie şi Isaia, care aparţineau de Mănăstirea Neamţ.
Au venit de la Muntele Athos cu gândul să întemeize o mănăstire în Dobrogea, ţinut aflat, la momentul acela, sub stăpânire otomană. Obţin aprobare de la administraţia musulmană şi construiesc un lăcaş de cult din nuiele, lipit cu pământ.
Legenda spune că, după ce au ajuns în Dobrogea, cei trei călugări au rămas peste noapte la o colibă de ciobani din zona Niculiţel şi au visat acelaşi lucru: un cocoş care cânta atât de tare, că răsuna întreaga pădure.
Au văzut în acest vis un semn div
