Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goniţi din Serie A!

Publicat in Adevarul, duminică 12 iunie 2011 ·

Jucători reprezentativi pentru fotbalul românesc, ca Ştefan Radu, Bogdan Lobonţ, Dorin Goian şi Adrian Mutu au zilele numărate în fotbalul italian. „Briliantul" ar putea deveni elevul lui Dan Petrescu. Fie că este vorba de bani, concurenţă sau viaţa extrasportivă, românii nu par a mai avea căutare în rândul echipelor italiene.

Probabil cel mai constant şi apreciat stranier român din ultimele două sezoane, Ştefan Radu, încă nu şi-a prelungit acordul cu Lazio. Asta deşi a intrat în ultimul an de contract şi ar putea pleca gratis în iarnă! Cum s-a ajuns aici? După cum dezvăluie impresarul jucătorului, totul a pornit de la bani.

„Iniţial, am avut impresia că vom ajunge repede la un acord pentru că diferenţa dintre oferta lor şi ce-am cerut noi era foarte mică. Au trecut însă două săptămâni de la ultima discuţie cu Claudio Lotito (preşedintele lui Lazio - n.r.) şi încă nu am ajuns la o înţelegere", a spus Victor Becali în presa din Italia.

Acesta a negat că problema ar fi comisionul solicitat, dar antrenorul Edoardo Reja nu este de aceeaşi părere: „Ştefan Radu este un tip modest, cuminte, care vrea foarte mult să continue cu noi. Mă întreabă în fiecare zi dacă am auzit ceva despre negocieri, deci cu siguranţă problema nu este la el".

Goian spre Dinamo, Lobonţ spre CFR Cluj

Dorin Goian şi Bogdan Lobonţ ar putea pleca din Italia încă din această vară, în cazul celor doi concurenţa pe posturi fiind principalul motiv.

Scos din echipă de accidentări, dar şi de cuplul Munoz - Bovo, Goian ar lupta din sezonul viitor şi cu noile achiziţii ale lui Palermo - sârbul Milan Milanovici şi argentinianul Mauro Cetto - pentru un loc în centrul defensivei. Drept urmare, italienii scriu deja că CFR Cluj şi Dinamo s-au interesat de serviciile sale, pe fir intrând şi Siena lui Paul Codrea.

Cea mai dificilă situaţie pare a o avea Bogdan Lobonţ. A treia soluţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°