Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cere Primăriei sectorului 1 Bucureşti să-l execute silit pe Gigi Becali, după ce CNCD l-a amendat pe finanţatorul echipei Steaua cu 2.000 de lei pentru afirmaţii denigratoare şi discriminatorii la adresa femeilor, informează Mediafax.
"Amenda se va achita la Primăria sectorului 1 Bucureşti, conform Ordonanţei 2/2001 privind regimul contravenţiilor. Contravenientul este obligat să trimită dovada plăţii către CNCD", se arată în hotărârea Consiliului, care precizează că în termen de 15 zile de la data emiterii, în cazul în care nu e contestată în instanţa de contencios administrativ, aceasta "constituie de drept titlu executoriu".
Gigi Becali a refuzat să plătească amenda, astfel că CNCD a cerut Primăriei sectorului 1 Bucureşti executarea silită a hotărârii emisă în 29 iunie 2011.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat public Antena 2 pentru emisiunea "Agentul VIP" din 27 aprilie, în care George Becali, finanţatorul echipei FC Steaua, a folosit un limbaj denigrator şi discriminator la adresa femeilor care îşi înşală bărbaţii, comparativ cu bărbaţii care îşi înşală femeile, fără ca moderatorul Cristian Brancu să intervină convingător.
"Nu sunt adeptul înşelăciunii, să înşel. Sunt adeptul să fii om fidel, dar totuşi şi ţineţi minte lucrurile astea: bărbatul care înşală este şmecher, iar femeia care înşală este curvă", a spus George Becali în emisiune, moment în care Cristian Brancu a intervenit: "Domnul Becali, staţi un pic. Femeile poate ne judecă în momentul în care spunem lucrul ăsta, nu credeţi?".
Totuşi, ulterior, Becali şi-a detaliat convingerile, abordând subiectul în acelaşi mod, folosind un limbaj denigrator şi discriminator la adresa femeilor.
"Dincolo de aspectul pentru care am fost sesizaţi de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, este vorba şi de limbaj (li