Fostul ministru de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost nevoit in ultimul sau an de mandat sa faca echilibristica intre cele doua palate aflate in razboi.
Umbland pe varfuri pentru a nu-l supara nici pe presedinte, nici pe premier, seful diplomatiei romane a reusit totusi sa pastreze directia cea buna si sa rezolve onorabil cateva probleme complicate, inclusiv intempestiva demisie ceruta in regim de urgenta de seful sau direct pe linie guvernamentala si de partid.
Mihai Razvan Ungureanu i-a raspuns premierului politicos, curtenitor si chiar afectuos, fiind probabil primul ministru demis care rosteste un discurs indatoritor la adresa celui care i-a cerut capul.
In acest fel fostul sef al diplomatiei romane demonstreaza ca stie sa lase deschise toate usile posibile, ca stie sa-si foloseasca abilitatile pentru a negocia tot ceea ce se poate castiga intr-o situatie-limita si ca poate transforma un dezavantaj de pornire intr-un avantaj de parcurs.
Prins la mijloc intre Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu, ambii nervosi pe situatia creata de propaganda media in jurul muncitorilor surprinsi de americani filmand intr-o baza militara din Irak, Ungureanu a fost sacrificat fara mustrari de constiinta, prin consensul ambelor parti.
Folosind adevaruri utilizabile, ministrul demisonar a explicat dificultatea misiunii sale intre palatele Victoria si Cotroceni spunand ca “ministrul Afacerilor Externe este intotdeauna la jumatatea lucrurilor, intre poli” si ca pe ecuatorul unde se afla “trebuie sa existe un singur lucru: interesul natiunii romane”.
Ungureanu si-a amanetat mandatul ministerial asta-vara, cand i-a certat la scena deschisa pe colegii sai liberali pentru aranjamentul facut cu ministrul de atunci al Apararii, care dupa o sedinta a conducerii PNL le-a trimis atasatilor militari ai ambasadelor occidentale s
