Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kronospan şi Dedeman iau cu japca terenul braşovenilor

Publicat in Adevarul, luni 23 august 2010 · ·

Războiul imobiliar dintre proprietarii terenurilor şi companii continuă în instanţe. Păgubiţii cer să li se facă dreptate, după ce nu au ajuns la o înţelegere cu cele două companii şi ameninţă cu demolarea clădirilor.

Braşoveanul Mihai Oancea susţine că societatea Kronospan i-a ocupat în mod abuziv un teren de 17.000 de metri pătraţi, la Stupini, iar fabrica nu are nicio intenţie să îl despăgubească. „În 1998, cei de la Kronospan au cumpărat 46 de hectare de teren, respectiv 66 de loturi, pentru ridicarea fabricii. În 2002, când le-au întabulat, au inclus pe listă şi suprafeţele noastre", spune Mihai Oancea. În consecinţă, bărbatul şi Kronospan au intrat într-un adevărat război imobiliar.

„În 2006, fabrica a cerut în instanţă anularea donaţiei şi a certificatului de moştenitor. În 2008, eu şi celălat moştenitor am deschis proces de rectificare CF şi anul acesta noi am mai deschis o acţiune prin care le cerem chirie pentru că ne ocupă terenul. Toate procesele sunt pe rol. Acum a venit la unul dintre dosare un raport de expertiză tehnică topografică, prin care se arată că fabrica a fost construită pe terenul nostru", mai spune braşoveanul.

Jonglerii cu certificate de construcţie

Un alt scandal imobiliar vizează cel mai mare magazin Dedeman din ţară, autorizaţia de construire semnată de edilii municipiului Braşov a permis contruirea abuzivă a parcării pe terenul unei alte societăţi comerciale, Condor Real Estate.

Dedeman a primit certificatul de urbanism la data de 9 septembrie 2008, când i-a fost adus la cunoştinţă că trebuie întocmit, în primul rând, un Plan de Trbanism Zonal (PUZ), deoarece noua construcţie nu se încadra în prevederile planului urbanistic general, care prevedea acolo zonă de mică industrie, depozite şi servicii, nicidecum hypermarket care mai are în dotare şi un punct de comerţ alimentar de tip fast food!

Astfel, D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 2 ore
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°