Săritorul cu schiurile austriac Andreas Kofler a câştigat în această după-masă etapa de Cupă Mondială de la Engelberg, cu o singură zecime în faţa polonezului Kamil Stoch.
Kofler (28 de ani) câştigase etapa trecută, disputată la Soci, pe trambulina care va găzdui competiţia olimpică, şi încerca să îşi revină după un start de sezon mai slab. Iar astăzi, la Engelberg, austriacul a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul, impunându-se în cea de-a doua etapă consecutivă de Cupă Mondială. Cu sărituri de 131 şi 136,5 metri şi un total de 272,6 puncte, Kofler s-a impus cu o singură zecime în faţa polonezului Kamil Stoch, aflat la cea mai bună performanţă din acest sezon. Stoch a fost liderul etapei după prima manşă, în urma unei sărituri de 132,5 metri, însă nu a putut să facă faţă în manşa secundă celei mai lungi performanţe din concurs. Pe trei s-a clasat austriacul Gregor Schlierenzauer, la 4,5 puncte de Kofler, cu sărituri de 134 şi 132 de metri.
Surpriza plăcută a acestei etape de Cupă Mondială a fost bulgarul Vladimir Zografski, care a încheiat pe poziţia a zecea, a doua cea mai bună performanţă din carieră pentru sportivul în vârstă de doar 19 ani. În schimb, elveţianul Simon Ammann şi-a dezamăgit proprii fani, nereuşind să se califice în manşa secundă, după ce a sărit doar 121,5 metri, clasându-se doar pe locul 41. Ammann are şansa să-şi ia revanşa mâine, în cea de-a şaptea etapă a Cupei Mondiale, care va avea loc pe aceeaşi trambulină de la Engelberg.
Clasament etapă:
1. Andreas Kofler (Austria) 272,6p
2. Kamil Stoch (Polonia) 272,5p
3. Gregor Schlierenzauer (Austria) 268,1p
4. Severin Freund (Germania) 265,1p
5. Jaka Hvala (Slovenia) 261,1p
6. Wolfgang Loitzl (Austria) 259,7p
7. Anders Bardal (Norvegia) 259,4p
8. Jurij Tepes (Slovenia) 259,1p
9. Dawid Kubacki (Polonia) 256,2p