Cea mai mare paradă militară din istoria Coreei de Nord a fost organizată la Phenian, în deschiderea sărbătorilor dedicate Zilei Naţionale
Fiul cel mic al liderului nord-corean a participat alături de tatăl său la o impresionantă paradă militară menită să deschidă sărbătoarea aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc. Despre Kim Jong-un se ştiu puţine lucruri. Se presupune că are în jur de 27 de ani şi că i-ar urma lui Kim Jong-Il la conducerea statului.
Îmbrăcat într-un costum închis la culoare, acesta a stat alături de tatăl său pentru a admira parada militară, în care s-au scos la defilare inclusiv rachetele cu rază lungă şi grenadele propulsate de rachete pe care era scris sloganul armatei nord-coreene: "Învingeţi armata SUA. Soldaţii americani sunt duşmanii Armatei Coreene a Poporului", informează BBC News.
Mii de soldaţi au umblut plaza din Phenian. Oficialii au spus că ceremoniile din acest an vor fi cele mai ample din istoria statului.
Luna trecută, Kim Jong-un a fost înaintat în grad, devenind general cu patru stele şi a primu o poziţie importantă în Partidul Muncitorilor.
Potrivit analiştilor, acesta va prelua frâiele puterii de la tatăl său, care la rândul său a preluat conducerea de la tatăl său, Kim Il-sung. Totuşi, titlul de preşedinte i.a fost acordat pentru eternitate lui Kim Il-sung.