Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multă siguranţă în şcolile din Codlea

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 ianuarie 2013 ·

Membră în Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Parlamentul României, deputatul PP-DD Maria Grecea, şi-a început deja activitatea la biroul parlamentar din teritoriu. Pentru început, demnitarul a vrut să inventarieze problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din municipiul Codlea, localitate care aparţine colegiului pe care îl reprezintă ca deputat. Cea mai spinoasă problemă constatată a fost cea a siguranţei în şcoli, în special la Liceul Teoretic din localitate, unde nu există o îngrădire totală a unităţii care are mai multe căi de acces şi nici una păzită. „Am avut o discuţie şi cu primarul Municipiului Codlea, Cătălin Muntean, cu privire la regulamentele interne ale şcolilor, şi am propus să se întrunească în regim de urgenţă Consiliile Administrative ale şcolilor, Comitetele de părinţi şi chiar şi elevii pentru a adopta un semn distinctiv al acestor şcoli, semn care să fie de această dată respectat de toţi elevii, pentru ca legea să fie respectată şi copiii în mai mare siguranţă”, a explicat Maria Grecea. Profesorii aflaţi la conducerea unităţilor de învăţământ codlene au fost informaţi că au posibilitatea de a colabora direct pe problemele de învăţământ cu deputatul şi sunt aşteptaţi cu propuneri în acest sens. Totodată, pentru a veni în sprijinul autorităţilor locale şi al elevilor codleni deputatul a depus câteva amendamente la proiectul de buget de stat care vizează alocarea 100.000 de lei pentru îngrădirea Liceului Teoretic Codlea şi 500.000 de lei pentru realizarea unei săli de sport pentru Şcoala Generală 3. „Sper să beneficiez de susţinerea colegilor din USL, deoarece ambele amendamente reprezintă priorităţi pentru comunitatea codleană”, a subliniat Maria Grecea. Membră în Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Parlamentul României, deputatul PP-DD Maria Grecea, şi-a început deja activitatea la biroul parlamenta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°